Părinti apostolici secolele I - II
"Credinţa şi religia creştină nu sunt o invenţie pământească, o cugetare muritoare sau mistere omeneşti. Creştinismul nu e o invenţie a gândirii sau a preocupării oamenilor curioşi, iar creştinii nu se aşază sub tutela dogmei omeneşti. Dumnezeul creştin se caracterizează prin putere, stăpânire, bunătate şi blândeţe. Esenţa Lui este bunătatea, iubirea, lumina, puterea, iertarea şi viaţa".
Grupa operelor Părinţilor apostolici nu se impune printr-o unitate de doctrină sau de atmosferă. Singura legătură reală între operele acestea este cea cronologică, în sensul că ele apar aproximativ la aceeaşi dată: sfârşitul secolului I şi prima jumătate a sec. II. Sub raportul conţinutului, ele nu aparţin aceleiaşi familii. Scrisoarea către Diognet se clasifică printre operele apologetice. Păstorul lui Herma este o lucrare penitenţială sub formă apocaliptică. Fragmentele lui Papias nu ne îngăduie să întrevedem ce a putut fi opera în forma ei integrală. Această lipsă de unitate se explică nu numai prin absenţa unei dirijări unitare, dar şi prin caracterul firesc al oricărui început de literatură, început spontan şi orientat nu de scrupule de unitate, ci de nevoile reale sufleteşti ale cititorilor sau ale ascultătorilor. Aceste nevoi variază în substanţă şi în intensitate după loc şi după sensibilitate spirituală. Aşa se face că în ultimii ani ai vieţii Apostolilor sau în primele decade după moartea lor, au apărut, printre altele, opere catehetice, atât de trebuitoare în lucrarea misionară a celei de a doua generaţii creştine. Iată de ce şi noi vom începe cu Simbolul apostolic, după care vom cerceta Învăţătura celor 12 Apostoli.
